Înainte să existe mall-uri cu console la liber sau telefoane cu mii de aplicații, generații întregi de români și-au petrecut timpul liber în fața unor ecrane mult mai modeste: televizoare alb-negru conectate la calculatoare făcute în fabrici românești, apoi aparate cu monede în holurile blocurilor, apoi monitoare CRT în săli de jocuri electronice cu fum de țigară și muzică de fundal. Povestea acestor locuri spune multe despre cum s-a schimbat distracția românească în ultimii patru decenii, de la lipsa aproape totală a unei piețe de jocuri în comunism, la explozia de aparate de după 1989 și la cybercafé-urile care au format o generație întreagă în anii 2000.
Comunismul și calculatoarele făcute „acasă”
În România comunistă, jocurile electronice nu existau ca industrie. Inginerul Marian Stan, cel care a strâns în timp colecția de aparate expusă la Muzeul Județean Satu Mare, rezumă simplu acea perioadă: „Nu exista piață de jocuri în România comunistă.” Calculatoarele erau gândite pentru industrie, nu pentru joacă, iar accesul unui adolescent la un calculator era, de regulă, o întâmplare legată de locul de muncă al unui părinte sau de o fabrică din oraș, potrivit unui reportaj AGERPRES despre colecția lui Stan.
Totuși, pasiunea pentru tehnologie și-a găsit drum. Din 1985, fabrica ICE Felix din București a produs seria de calculatoare HC, clone ale britanicului ZX Spectrum, concepute inițial ca proiect de laborator la Politehnica București. Pentru că blocul comunist nu avea acces liber la tehnologie occidentală din cauza restricțiilor de export impuse de țările occidentale, simplitatea arhitecturii Spectrum l-a transformat în punctul de plecare logic pentru o variantă „made in România”. Pe aceste calculatoare, cu procesor Z80, rulau mii de jocuri copiate pe casete audio, de la arcade-uri convertite până la aventuri text, iar pentru mulți copii din anii ’80 acesta a fost primul contact cu un joc electronic, nu o sală dedicată, ci un calculator conectat la televizorul din sufragerie.
După 1989: primele săli de jocuri electronice din cartier
Căderea regimului comunist a adus, aproape peste noapte, un val de aparate și console occidentale care, până atunci, fuseseră aproape inaccesibile. În holurile blocurilor, la colț de stradă sau în spațiile comerciale improvizate din parterul clădirilor au apărut primele săli de jocuri electronice cu monede: console japoneze, clone de arcade și, puțin mai târziu, console de acasă precum cele din familia Nintendo sau Sega, aduse prin rețele informale de comerț și revândute cu profit.
Fise, aparate mecanice și distracția de cartier
Modelul de bază era simplu și avea să supraviețuiască, cu mici variații, până în epoca mall-urilor: se cumpărau fise, iar timpul de joc depindea de îndemânarea jucătorului. Un reportaj Adevărul despre evoluția sălilor de jocuri din România arată că acest principiu, cu fise de câțiva lei pe aparatele mecanice, a rezistat ani buni, mult după ce jocurile pe calculator deveniseră banale, iar sălile dedicate aparatelor cu monede au rămas o prezență obișnuită în marile centre comerciale.
Anii 2000: sălile de internet, Counter-Strike și generația de cartier
Pe la începutul anilor 2000, centrul de gravitație s-a mutat către sălile de internet, locuri cu zeci de calculatoare, monitoare CRT uriașe și un zumzet constant de ventilatoare. Multe dintre ele au apărut în spații improvizate, din foste chioșcuri de legume-fructe transformate peste noapte în adevărate centre sociale de cartier, așa cum povestește un reportaj Playtech despre acea epocă.
Counter-Strike era, fără discuție, „regele absolut” al sălilor de internet, aproape fiecare local având propriul server local pentru turnee improvizate. Alături de el, Warcraft III a introdus o generație întreagă în strategia în timp real, Need for Speed Underground a alimentat moda tuning-ului, iar FIFA și Pro Evolution Soccer declanșau turnee spontane între prieteni. În paralel, pe mIRC și Yahoo Messenger se organizau comunitățile din jurul acestor săli, iar prin rețelele locale DC++ circulau muzică, filme și programe între vecini de cartier.
De la mall-uri la nostalgie: ce a mai rămas din epoca jocurilor electronice
Odată cu accesul tot mai ieftin la internet acasă și la calculatoare personale, sălile de cartier au început să se închidă una după alta, iar distracția electronică s-a mutat în mall-uri: console Xbox cu plată pe oră, standuri demonstrative cu Nintendo Wii sau PlayStation, dar și aparatele mecanice cu fise, care au supraviețuit surprinzător de bine în holurile marilor centre comerciale, exact aceleași mecanisme de monede care animau sălile de cartier cu două decenii înainte.
Astăzi, acele console vechi, calculatoarele HC și aparatele cu fise din anii ’90 au devenit obiecte de colecție și exponate de muzeu, într-un val mai larg de nostalgie pentru tehnologia și distracția anilor ’80-’90, din care fac parte și revenirea vinilului, a caselor radio retro sau a trupelor tribut. Pentru generația care a crescut printre fise, casete și monitoare CRT, sălile de jocuri electronice rămân una dintre amintirile cele mai vii ale copilăriei de altădată.
