Puțini artiști străini au reușit să devină, cu adevărat, „de-ai noștri” pentru publicul român. Toto Cutugno, autorul melodiei „L’Italiano” și câștigătorul Eurovision 1990, este unul dintre ei. Timp de decenii, cântărețul italian a venit constant în România, a cântat în românește pe scenă și a spus, fără ezitare, că țara noastră a devenit „a doua lui casă”. Povestea lui leagă muzica italiană de nostalgia românească a anilor ’80-’90 într-un fel în care puține alte cariere au făcut-o.
Cine a fost Toto Cutugno și cum a scris muzica Europei
Născut Salvatore Cutugno pe 7 iulie 1943, în Tendola, o localitate din Toscana, artistul s-a mutat de mic la La Spezia, unde a crescut în preajma mării. Înainte să devină un nume cunoscut ca interpret, Cutugno s-a impus ca unul dintre cei mai căutați compozitori ai muzicii pop europene: a scris piese pentru Dalida, Johnny Hallyday și Michel Sardou, a semnat „L’été indien” pentru Joe Dassin și a compus „Soli”, hitul care l-a readus pe Adriano Celentano pe primul loc în Italia, în 1979.
La Festivalul de la Sanremo, cea mai importantă competiție muzicală italiană, Cutugno a câștigat o singură dată, în 1980, cu „Solo noi”, dar a terminat de șase ori pe locul al doilea — performanță care i-a adus porecla ironică de „eternul secund”. Constanța lui la vârful muzicii italiene, an după an, i-a construit, de fapt, reputația de compozitor cu cel mai sigur simț al melodiei pop din generația lui.
„L’Italiano”, imnul care a definit un deceniu
În 1983, Cutugno a prezentat la Sanremo piesa „L’Italiano”, compusă inițial pentru Celentano, care a refuzat-o. Melodia a terminat festivalul doar pe locul cinci, dar avea să devină, la scurt timp, mult mai mare decât concursul care a lansat-o. Versurile de început, „Lasciatemi cantare, con la chitarra in mano”, au transformat piesa într-un adevărat imn al identității italiene, mai ales pentru milioanele de italieni emigrați în toată lumea, care se recunoșteau în portretul plin de duioșie al unei Italii cu pastele la micul dejun, Papa, Fiat-ul 600 și soarele mai bun ca-n alte părți.
Succesul piesei a trecut rapid de granițele Italiei. În România anilor ’80, muzica italiană circula relativ mai ușor decât rock-ul american sau pop-ul britanic — limba, rudă cu româna, o făcea mai accesibilă, iar emisiunile și casetele audio aduse din călătorii sau de la rude au dus „L’Italiano” în casele și la petrecerile românilor, alături de alte hituri Sanremo ale epocii.
Eurovision 1990 și consacrarea internațională
După ce trupa Pooh a refuzat să reprezinte Italia la Eurovision Song Contest, organizatorii s-au întors spre Toto Cutugno, care tocmai terminase, din nou, pe locul doi la Sanremo. La ediția din 1990, desfășurată la Zagreb, Cutugno a câștigat concursul cu „Insieme: 1992”, o piesă scrisă și compusă integral de el, dedicată apropiatei integrări europene. La 46 de ani și 302 de zile, a devenit, pentru o vreme, cel mai vârstnic interpret care a câștigat vreodată Eurovision — o victorie care i-a adus statutul de cel mai cunoscut ambasador al muzicii italiene din Europa acelor ani.
Prietenii românești: Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Ramona Bădescu
Cutugno a venit constant în România încă din 1993, când a cântat la Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov, și a continuat să revină la concerte și emisiuni de televiziune în anii următori. A povestit de mai multe ori despre prietenii apropiați din lumea sportului românesc, printre care Nadia Comăneci și Ilie Năstase, și a avut, timp de aproape două decenii, o relație de prietenie cu actrița Ramona Bădescu, pe care a cunoscut-o la Craiova. „Lipsește mult, lipsește Italiei, lipsește României!”, a spus actrița despre el, descriindu-l drept „un om simplu, de puține cuvinte, dar de fapte mari”.
„A doua mea casă”
Întrebat într-un interviu să descrie România în trei cuvinte, Cutugno a răspuns simplu: „Se mănâncă bine, femeile sunt frumoase, iar oamenii sunt primitori”. În 2015 declara că „România e a doua mea casă”, iar la unul dintre concertele susținute aici a surprins publicul cântând, în limba română, melodia populară „Ciobănaș cu trei sute de oi”. A avut concerte gratuite în parcuri bucureștene, turnee prin orașele din țară și a primit, prin fundația sa „Amici della musica”, un rol activ în promovarea muzicii italiene în România — o legătură rar întâlnită între un artist străin de talia lui și publicul românesc.
Moartea artistului și locul lui în memoria colectivă
Toto Cutugno a murit pe 22 august 2023, la spitalul San Raffaele din Milano, la 80 de ani, după o boală îndelungată, pe fondul unui cancer de prostată diagnosticat încă din 2007. Vestea a fost confirmată de managerul său, Danilo Mancuso, și a fost urmată imediat de un val de omagii, în Italia și în România deopotrivă, pentru artistul care a reușit, într-un deceniu marcat de Cortina de Fier, să transforme muzica italiană într-o punte emoțională între cele două popoare.
Astăzi, „L’Italiano” rămâne una dintre cele mai recunoscute melodii italiene din lume, iar pentru generația care a crescut cu ea la radio sau pe casete, numele lui Toto Cutugno e indisolubil legat de o Românie care, în ciuda izolării de regimul comunist, găsea mereu o fisură prin care muzica bună ajungea la ea.
De ce „L’Italiano” încă răsună în cluburile retro din România
La petrecerile retro anii ’80-’90, tot mai populare printre tineri în 2026, „L’Italiano” apare constant alături de hiturile disco și synth-pop ale epocii. Melodia funcționează ca un fel de reper comun: nu are nevoie de traducere, pentru că refrenul ei vesel și chitara acustică de la început s-au imprimat deja, de generații, în memoria colectivă a petrecerilor românești. Povestea lui Toto Cutugno rămâne, astfel, un exemplu rar de artist care nu doar a cucerit România de la distanță, ci și-a construit, prin vizite repetate și gesturi simple, o relație personală autentică cu publicul de aici.
Surse: Wikipedia – Toto Cutugno, Stirile ProTV – „Toto Cutugno: Mă simt ca acasă în România”, Newsweek România – omagiul Ramonei Bădescu.
