La începutul anilor ’90, eterul românesc a trecut printr-o revoluție la fel de rapidă ca cea politică: monopolul de decenii al radioului de stat s-a prăbușit, iar pe unde au început să apară voci noi, muzică fără cenzură și un cu totul alt fel de a asculta radioul. Nașterea radiourilor private din România a schimbat definitiv felul în care tinerii descopereau muzica occidentală, de la primele emisii experimentale de la finalul lui 1989 până la lansarea, în 1993, a unui brand care avea să devină sinonim cu „radioul tinerilor”: Pro FM.
Ultima noapte a monopolului: 31 decembrie 1989
Povestea radiourilor private românești începe chiar în zilele revoluției. Pe 31 decembrie 1989, din clădirea Casei Scriitorilor de pe Calea Victoriei, a avut loc prima emisie liberă de radio din România postdecembristă, transmisă pe frecvența de 92,7 MHz, cu un emițător adus în țară prin Ambasada Franței la București. Era primul semnal, firav dar simbolic, că monopolul de stat asupra undelor luase sfârșit, potrivit unei cronologii publicate de avocatnet.ro.
Lucrurile s-au mișcat rapid în lunile următoare. Pe 11 ianuarie 1990 a început să emită Radio Unifan, iar pe 19 ianuarie același an și-a deschis microfoanele Radio Nova 22 — două dintre primele voci independente ale unei Românii care, cu doar câteva săptămâni în urmă, nu avea acces decât la programele oficiale ale Radioteleviziunii Române.
Antena Bucureștilor, vocea Capitalei
Pe 17 aprilie 1990, de la Studioul 26 al Radiodifuziunii Române, a răsunat pentru prima dată anunțul „Ascultați Antena Bucureștilor!”. Noul post, inițiativa lui Eugen Preda și Răzvan Theodorescu, emitea pe 70.4 MHz, în banda OIRT folosită de țările din blocul comunist, și s-a adresat inițial locuitorilor Capitalei în mai multe limbi internaționale. Avea să devină, sub numele de Radio București, unul dintre reperele peisajului radiofonic al anilor ’90.
1992: legea care a pus capăt monopolului de stat
Explozia de emisii independente din 1990 era, din punct de vedere legal, într-o zonă gri. Cadrul care avea să transforme aceste inițiative în posturi private, licențiate, a venit abia în 1992: Legea audiovizualului nr. 48, adoptată pe 25 mai 1992, a pus oficial capăt monopolului statului asupra posturilor de radio și televiziune. În aceeași zi a fost înființat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), instituția care a eliberat, chiar din acel an, primele licențe de emisie pentru radiodifuzorii privați din România.
Pentru o generație întreagă, momentul a fost echivalentul deschiderii unei ferestre uriașe: muzica occidentală, până atunci ascultată pe bandă de magnetofon, la Radio Vacanța sau prinsă cu greu la Radio Europa Liberă, putea în fine să fie difuzată liber, pe frecvențe FM dedicate, fără cenzură și fără proporții impuse de ideologie.
1993: Pro FM și nașterea „radioului tinerilor”
În acest context a apărut, în 1993, Pro FM — postul care avea să definească, pentru întreaga generație a anilor ’90, ideea de radio privat românesc. Format inițial în jurul muzicii occidentale non-stop, Pro FM a mizat pe un sunet modern, prezentatori tineri și un mix de hituri dance, pop și rock care nu mai avea nimic din rigiditatea programelor de stat. Postul a sărbătorit, câțiva ani mai târziu, aniversări care au confirmat cât de puternic s-a înrădăcinat în cultura pop românească — un reportaj din 2010 marca, de exemplu, 17 ani de existență ai postului.
De la casetofon la radioul FM, fără întrerupere
Pentru ascultătorii care, cu doar câțiva ani înainte, își notau programul de pe Radio Europa Liberă sau își înregistrau pe casete piesele prinse din emisiunile de noapte, trecerea la un post FM dedicat integral muzicii occidentale a fost o schimbare de epocă. Discotecile de cartier și tonomatele din baruri aveau, dintr-odată, concurență serioasă: radioul însuși devenise o sursă constantă de hituri noi, fără să mai fie nevoie de bandă de magnetofon sau de contrabandă culturală.
Ce a rămas din spiritul primilor ani de radio privat
Peisajul radiofonic pe care l-au deschis Radio Unifan, Radio Nova 22, Antena Bucureștilor și, câțiva ani mai târziu, Pro FM s-a diversificat rapid de-a lungul anilor ’90, cu zeci de posturi locale și naționale apărute sub noua legislație. Multe dintre ele nu au supraviețuit tranziției de la frecvențele improvizate la piața liberă, dar modelul pe care l-au inventat — muzică occidentală, fără cenzură, pe FM — a pus bazele industriei radiofonice private de astăzi, de la posturile dedicate muzicii dance din anii ’90 până la rețelele naționale moderne.
Povestea radiourilor private rămâne, la peste trei decenii distanță, unul dintre cele mai bune exemple despre cât de rapid s-a schimbat România anilor ’90 — și despre cum muzica, din nou, a fost unul dintre primele semne vizibile ale acelei schimbări.
