Puțini ascultători de muzică folk românească știu că Pasărea Colibri, una dintre cele mai iubite formații acustice din România, nu a fost gândită de la început ca proiect pe termen lung, ci s-a născut dintr-un concert improvizat, într-o seară de vară din 1992, la Râmnicu Vâlcea. Patru muzicieni cu drumuri complet diferite în spate au descoperit pe scenă o chimie pe care niciunul nu o anticipase, iar numele trupei avea să rămână legat, timp de peste trei decenii, de o parte importantă din memoria muzicală a românilor.
Un concert improvizat care a devenit supergrup
Povestea Pasărea Colibri începe cu Mircea Baniciu, care tocmai plecase din Transsylvania Phoenix, trupa pe care o conducea Nicu Covaci, după o serie de neînțelegeri. Aflat la Râmnicu Vâlcea, Baniciu a susținut un recital la care s-au alăturat, pe nepregătite, actorul și omul de radio Florian Pittiș, folkistul Mircea Vintilă și claviaturistul Vlady Cnejevici. Seara aceea, concepută ca o întâlnire fără pretenții între prieteni, s-a transformat într-un moment fondator: publicul a simțit imediat că cei patru formează mai mult decât o colaborare de ocazie.
Chiar numele formației vine din acea perioadă de tranziție a lui Baniciu: Pittiș a propus „Pasărea Colibri” ca o trimitere jucăușă la trecutul și viitorul incert al colegului său, rămas fără trupă. Ce a început ca o glumă de scenă a devenit, în anii care au urmat, unul dintre cele mai cunoscute nume ale folk-ului românesc.
De la rock-ul lui Phoenix la chitara acustică
Ceea ce a făcut formula să funcționeze a fost chiar diversitatea bagajului muzical al membrilor. Mircea Baniciu aducea experiența unui vocalist format în rock-ul progresiv de la Transsylvania Phoenix, Mircea Vintilă venea din tradiția cenaclurilor și a cântecului de autor, Florian Pittiș combina teatrul cu pasiunea pentru folk american și britanic, iar Vlady Cnejevici completa sunetul cu claviaturi și aranjamente mai aproape de muzica ușoară. Din această combinație a rezultat un stil aparte: folk și folk-rock cântat pe instrumente tradiționale alături de chitari acustice și electrice, claviaturi, chitară pedal steel și bas fretless — o rețetă rar întâlnită în scena românească de la începutul anilor ’90.
Trupa a mers deseori pe repertoriul unor piese mai vechi, recuperate și recântate în variantă acustică, iar un prim album de coveruri și cântece mai vechi, lansat live, le-a adus rapid un public larg, dincolo de nișa folk-ului tradițional.
Albumele care au scris istoria trupei
De-a lungul activității lor, cei din Pasărea Colibri au lansat o serie de albume care rămân repere pentru genul folk din România: În căutarea cuibului pierdut (1995), Ciripituri (1996), Cântece de bivuac (1999) și Încă 2000 de ani (2002). A urmat 10 ani (2003), un album live de tip „best of” care a marcat, simbolic, și despărțirea temporară a grupului. Mai târziu, discografia trupei a fost completată cu compilația Sunt tânăr, Doamnă… (2008) și cu albumul aniversar 19 ani (2011), lansat cu ocazia unui concert special susținut la Sala Palatului.
Turnee peste Ocean și consacrarea publicului
Succesul Pasărea Colibri nu s-a oprit la frontierele României. Formația a susținut concerte și turnee atât în țară, cât și în Statele Unite, Canada și Germania, acolo unde diaspora românească a întâmpinat cu entuziasm un sunet care îmbina nostalgia cântecului de autor cu energia scenei folk-rock occidentale. Aceste turnee au contribuit la statutul aparte al trupei: nu doar o formație de club, ci un nume cu rezonanță și în comunitățile românești de peste hotare.
Despărțiri, pierderi și oameni care au dus povestea mai departe
Ca multe proiecte născute din chimia de moment a unor artiști cu cariere solo solide, Pasărea Colibri a trecut prin mai multe schimbări de componență. Mircea Vintilă a părut gruparea în vara anului 2003, pentru a continua alături de formația Brambura, după ce lansase cu colegii săi albumele Încă 2000 de ani și 10 ani. Florian Pittiș a rămas alături de trupă până în 2001, când s-a îndreptat către alte proiecte; actorul și omul de radio s-a stins din viață în 2007, lăsând un loc greu de umplut în povestea formației.
Locul lui Pittiș a fost luat, pentru o vreme, de folkistul Marius Bațu, cunoscut publicului și din trupa Poesis. Bațu, considerat de colegii din generația sa „o legendă a muzicii folk”, a murit la 23 noiembrie 2024, la 65 de ani. Nicu Alifantis l-a descris drept „un artist deosebit, o voce minunată”, iar Mircea Baniciu și membrii Holograf i-au adus, la rândul lor, un omagiu public, amintind de rolul pe care l-a avut în consolidarea publicului de muzică folk din România.
Chiar și după despărțirea oficială din 2003, nucleul format din Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici a continuat să apară ocazional sub numele Pasărea Colibri, culminând cu albumul aniversar din 2011 și cu concertul de la Sala Palatului, care a adunat din nou, pe aceeași scenă, generația care a construit sunetul trupei.
De ce rămâne Pasărea Colibri un reper al muzicii folk românești
Peste treizeci de ani de la acel concert improvizat din 1992, Pasărea Colibri rămâne un exemplu rar de proiect muzical născut din întâmplare și transformat într-un capitol esențial al folk-ului românesc. Povestea trupei leagă generații diferite de ascultători — de la cei care au cunoscut-o pe scenele cluburilor din anii ’90, până la publicul mai tânăr care le descoperă astăzi cântecele prin reeditări și concerte aniversare — și rămâne o dovadă că, uneori, cele mai durabile proiecte artistice nu se planifică, ci se întâmplă.
