Aurelian Andreescu nu a urmat niciodată o oră de canto, nu a studiat la conservator și nu a plănuit o carieră de solist. Totuși, pentru o generație întreagă de români din anii ’60 și ’70, vocea lui caldă, ușor melancolică, a devenit sinonimă cu muzica ușoară românească de aur. Povestea lui este una dintre cele mai spectaculoase descoperiri întâmplătoare din istoria scenei autohtone – și, în același timp, una dintre cele mai triste despre prețul pe care artiștii îl plăteau pentru o viață petrecută prin baruri și restaurante.
Descoperit din întâmplare, într-un local din București
Născut la 12 mai 1942 în București, Aurelian Andreescu a absolvit Facultatea de Arhitectură și lucra într-un birou de proiectare atunci când viața i-a luat o întorsătură neașteptată. Potrivit unei reconstituiri publicate de Playtech, tânărul arhitect cânta pur și simplu pentru distracție, alături de prieteni, la restaurantul Pescăruș din București, acompaniat de orchestra localului.
Chitaristul Gaby Mezei l-a observat în acea seară și, impresionat de timbrul vocii sale, l-a invitat chiar în ziua următoare la casa de discuri Electrecord. A fost momentul care i-a schimbat definitiv destinul. Soția lui, balerina Mariella, avea să povestească mai târziu că Aurelian Andreescu nu a luat niciodată lecții de canto – și-a format stilul complet pe cont propriu, din instinct și din ascultare.
Debutul lui Aurelian Andreescu la Mamaia și consacrarea rapidă
Debutul oficial a venit în 1963, la 21 de ani, pe scena primei ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, cu melodia „În tot ce e mai frumos pe lume”, compusă de Elly Roman. Succesul a fost imediat, iar între 1963 și 1965 a cântat frecvent în baruri și cluburi de noapte din București, înainte de a se alătura trupei Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, cu care a turnat prin țările socialiste, dar și prin Germania, Austria și Belgia.
Repertoriul său avea să includă piese care au rămas repere ale genului: „Copacul”, „Fluierând pe stradă”, „Tu ești primăvara mea” sau „Un fluture și-o pasăre”. Compozitorul Temistocle Popa l-a considerat, la rândul său, cel mai valoros interpret de muzică ușoară românească al epocii, iar colegul său Jolt Kerestely spunea despre el, potrivit unui omagiu publicat de Jurnalul Național, că „trăia ce cânta”. În 1973, revista „Săptămîna” l-a numit cel mai popular cântăreț din istoria muzicii românești.
Victoria de la Knokke, ignorată acasă
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a avut loc în 1971, când, alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai, a adus României Cupa Europei la Festivalul Internațional al Cântecului de la Knokke, Belgia. A reprezentat de asemenea țara la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu piesa „Alerg printre stele”, semnată de Radu-Eugeniu Gheorghiu, și a deschis, la un moment dat, recitalul lui Johnny Hallyday.
Recunoașterea internațională nu a fost însă răsplătită și acasă: potrivit relatării Playtech, când s-a întors singur de la Knokke, nimeni nu l-a întâmpinat, iar Ministerul Culturii a trecut cu vederea performanța. Discografia sa avea să ajungă, în timp, la peste 200 de melodii înregistrate, strânse în albume precum „Succese internaționale” (1973) și „Cele mai frumoase melodii” (1986), ambele la Electrecord.
O viață personală marcată de dor și boală
Dincolo de scenă, viața lui Aurelian Andreescu a fost presărată cu încercări grele. Primul său mariaj, cu Ana, s-a încheiat după șapte ani, iar în 1977 s-a recăsătorit cu Mariella, balerină la Teatrul „Constantin Tănase”. Fiindcă nu putea avea copii biologici, cei doi au adoptat, în 1980, un băiat, Mirel, de la o casă de copii din București – un gest care i-a adus multă bucurie, dar nu a șters complet tristețea provocată de sterilitate.
Anii petrecuți cântând prin baruri și restaurante, combinați cu o afecțiune hepatică netratată din copilărie, i-au afectat grav sănătatea. Artistul obișnuia să spună, potrivit aceleiași surse, că în restaurante nimeni nu îl întreba niciodată ce mănâncă, ci doar ce bea.
Moartea neașteptată, la doar 44 de ani
În 1985, Aurelian Andreescu a trecut printr-o comă hepatică și a fost sfătuit ferm de medici să renunțe complet la alcool. În vara anului următor, în timpul unui concert la Eforie Nord, a fost convins de fani să beie puțin vin. S-a prăbușit pe scenă spre finalul celei de-a doua piese și a murit la scurt timp, pe 22 iulie 1986, la spitalul județean din Constanța, la numai 44 de ani – conform relatării publicate de Evenimentul Zilei.
A fost o pierdere care a șocat lumea muzicii ușoare românești: un artist aflat încă la apogeul puterii sale vocale, oprit brusc chiar pe scena pe care își construise întreaga viață.
Moștenirea: festivalul care îi duce numele mai departe
Memoria lui Aurelian Andreescu a fost păstrată cu grijă. În 2003, soția sa, Mariella, i-a cerut prietenului artistului, Cornel Constantiniu, să salveze înregistrările și benzile rare rămase de la el. Din 1993, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Constanța organizează, în memoria lui, Festivalul de Muzică Ușoară „Aurelian Andreescu”, dedicat tinerilor interpreți – o scenă pe care, printre alții, a fost descoperit și Mihai Trăistariu.
Patru decenii mai târziu, numele lui Aurelian Andreescu rămâne un reper al muzicii ușoare românești: vocea unui arhitect care, într-o seară de distracție cu prietenii, a descoperit fără să vrea drumul spre nemurirea scenei.
