Pe litoralul românesc al anilor ’70 și ’80, într-o Românie în care muzica occidentală era greu de găsit, exista o fereastră sonoră spre afară: Radio Vacanța. Emisă din Mamaia, pe durata sezonului estival, stația a devenit pentru mii de turiști străini și români deopotrivă singurul loc din țară unde se auzeau, fără cenzură excesivă, piese occidentale aduse pe bandă de magnetofon, aproape „de contrabandă”.
Un post de radio unic în Europa de Est
Radio Vacanța și-a început emisiile experimentale în 1966, iar din 1967 a funcționat oficial ca proiect de vară al Radioteleviziunii Române, sub conducerea scriitorului Corneliu Leu. Redacția a funcționat inițial într-o vilă de lângă Hotelul Albatros, pentru ca din 1977 să se mute definitiv în Vila nr. 1 din Mamaia, locul cu care postul a rămas identificat.
Ceea ce făcea unic postul în tot blocul comunist era faptul că emitea în mai multe limbi străine — printre care engleză, franceză și germană, alături de română — cu programe dedicate turiștilor cehi, polonezi, germani, italieni sau britanici care veneau în fiecare vară pe litoral. Emisiile aveau loc de dimineață până la prânz și din nou spre seară, cu buletine turistice, interviuri și, mai ales, muzică.
Muzică adusă pe bandă, aproape „de contrabandă”
Piesele occidentale difuzate la Radio Vacanța nu veneau pe cale oficială. Realizatorii aduceau benzi de magnetofon de la colegi din București, iar unele înregistrări proveneau chiar din preajma Ambasadei Americane. Printre melodiile care s-au auzit cel mai des pe litoral în acei ani s-au numărat hituri ABBA, alături de piese românești de muzică ușoară, într-un mix care, pentru mulți ascultători, era primul contact real cu sunetul occidental.
Doina Caramzulescu, vocea de aur a litoralului
Numele care a rămas sinonim cu Radio Vacanța este cel al realizatoarei Doina Caramzulescu, care s-a alăturat postului în 1967, la 22 de ani, și a rămas „vocea” lui până în 1995. Alături de colegul Paul Grigoriu, a produs emisiunile duminicale de divertisment și concursurile cu premii care au făcut din Radio Vacanța un reper al verilor românești. Mamaia a devenit, în propriile ei cuvinte, „a doua casă”.
Dincolo de muzică, postul a jucat și un rol social neobișnuit pentru o stație de radio: copiii pierduți pe plajă erau aduși la studio, de unde se anunța pe post căutarea părinților — o practică care, în anii de vârf, ajuta zeci de familii pe sezon.
Anii ’80: cenzura ajunge și la mare
Dacă anii ’70 au fost perioada de relativă libertate a postului, deceniul următor a adus un control mult mai strict. S-a impus o proporție de aproximativ 70% muzică românească și doar 30% muzică occidentală, cererile muzicale ale ascultătorilor au fost interzise, iar la microfon nu mai puteau fi pronunțate nume proprii de persoane, doar colective de muncitori. Pentru scurt timp, în 1986, s-a încercat chiar reducerea programului de la Mamaia la doar două ore pe zi, cu restul emisiunilor produse de la București — decizie revenită ulterior sub presiunea publicului și a realizatorilor.
Radio Vacanța astăzi
Postul a supraviețuit căderii comunismului și continuă să emită în fiecare vară, între iulie și septembrie, pe litoral și online, cu un mix de dance, hituri actuale, lounge și muzică de epocă. Inițiativa „Brățara de Vacanța”, prin care copiii primesc brățări cu datele de contact ale părinților, duce mai departe tradiția brandului de a fi, de decenii, un reper al verii românești.
Pentru generațiile care au crescut cu muzică retro ascultată la radio pe litoral, Radio Vacanța rămâne un fragment viu de istorie culturală — dovada că, oriunde ar fi fost ridicate bariere, muzica a găsit mereu o cale să ajungă la public.
Surse: Adevărul, Click!, Radio Vacanța.
