11.5 C
București
duminică, noiembrie 22, 2026

Electrecord: povestea casei de discuri care a dictat ce muzică asculta România

Published:

Electrecord este numele care a dat, timp de aproape un secol, coloana sonoră a României. De la primele discuri de ebonită presate într-un atelier bucureștean din 1932, până la vinilurile care au umplut camerele de adolescenți în anii ’80, Electrecord a fost multă vreme singura poartă legală prin care muzica ajungea la urechile românilor. Astăzi, după un deceniu de insolvență, brandul încearcă o revenire neașteptată.

De la atelierul lui Nathan Mischonzniki la monopolul de stat

Povestea Electrecord începe în 1932, când negustorul Nathan Mischonzniki a cumpărat echipamente second-hand din Germania și a pus bazele unei fabrici de discuri în București. Până în 1937, compania nu avea propriul studio de înregistrări: discurile erau multiplicate după matrițe aduse din străinătate, iar vocile românești erau înregistrate la studioul german Kristall. Abia în 1937 au fost realizate primele înregistrări cu echipament propriu.

La finalul anilor ’30, fabrica producea deja aproximativ 70.000 de discuri pe an, lucrând inclusiv pentru Radiodifuziunea română, Ministerul Propagandei și Societatea Compozitorilor Români. Momentul de cotitură a venit în 1948, odată cu naționalizarea: statul comunist a preluat compania, i-a modernizat utilajele și a transformat-o, practic, în unicul producător legal de discuri din țară — rolul pe care avea să-l păstreze timp de peste patru decenii.

De la ebonită la vinil, prin pseudo-stereo

Tehnologia a evoluat lent, dar constant. În 1956 au apărut primele discuri de vinil, în paralel cu cele de ebonită. În 1967, Electrecord a trecut definitiv la presarea exclusivă pe vinil, folosind o metodă de „pseudo-stereo” care simula spațialitatea sunetului. Adevăratul stereo a ajuns abia în 1973, iar în 1983 fabrica a fost modernizată cu utilaje aduse din Suedia — un semn al investiției statului într-un sector care devenise, între timp, extrem de profitabil.

Anii ’80: epoca de aur, cu 6-7 milioane de discuri pe an

Deceniul ’80 a fost apogeul Electrecord. Tirajul anual a urcat la 6-7 milioane de exemplare, iar fabrica producea și versiuni destinate exportului, cu versuri în limba engleză, pentru piețele din afara țării. Pe etichetă au apărut nume care au definit mai multe generații de ascultători: George Enescu, Dinu Lipatti și Maria Tănase pe partea de muzică clasică și folclor, dar și artiști pop-rock precum Phoenix, Gheorghe Zamfir sau o tânără Loredana Groza, care avea să devină unul dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii ușoare românești.

Pentru milioane de români, un disc Electrecord cumpărat dintr-un magazin de muzică sau câștigat la un concurs era, de multe ori, singurul mod legal de a avea acasă o înregistrare — într-o perioadă în care accesul la muzica occidentală se făcea mai degrabă pe căi ocolite, prin radio sau casete copiate pe sub mână.

Declinul de după 1989 și lupta pentru supraviețuire

Căderea comunismului a adus și sfârșitul monopolului. Din 1990, pe piață au apărut case de discuri private, iar Electrecord a pierdut constant teren în fața CD-ului, format pe care nu l-a putut impune la fel de bine precum impusese vinilul cu decenii în urmă. Cea mai mare parte a lansărilor din anii ’90 au fost compilații de hituri sau reeditări remasterizate ale vechilor albume, nu producții noi.

Spre 1996, producția a stagnat aproape complet. Criza a atins punctul culminant în 1998, când utilajele istorice de presare au fost vândute unei companii britanice pentru doar 40.000 de dolari, iar clădirea fabricii a fost înstrăinată pentru a finanța un nou studio de înregistrări. În 2003, salariații au preluat o parte majoritară din acțiuni, însă compania a continuat să funcționeze la o scară mult redusă față de gloria anilor ’80, ajungând în februarie 2018 în insolvență, cu datorii de peste 7,5 milioane de lei către stat.

Renașterea din 2025: Electrecord iese din insolvență

Povestea Electrecord are, totuși, un capitol recent neașteptat. În noiembrie 2025, tribunalul a dispus închiderea procedurii de insolvență, după ce creanțele acceptate — peste 10 milioane de lei, din care aproape 8 milioane către ANAF — au fost acoperite. În spatele redresării se află arhitectul Vasile George Cristescu, care a cumpărat treptat creanțe și acțiuni ale companiei începând din 2018 și a achitat creditorii principali, devenind acționar majoritar.

Noua conducere vorbește despre producții muzicale noi alături de artiști consacrați — printre numele vehiculate se numără Monica Anghel, Aurelian Temișan și Bella Santiago — dar și despre reeditarea catalogului istoric. Rămâne de văzut dacă brandul care a dat România anilor ’80 muzica ei va reuși să-și găsească un loc și în era streaming-ului, chiar dacă, așa cum arătam și într-un articol anterior despre revenirea vinilului, nostalgia pentru formatul fizic pare să fie de partea sa.

Surse: Wikipedia – Electrecord, Economica.net, Puterea.ro.

Related articles

Recent articles