Electrecord este numele care, pentru generații întregi de români, s-a confundat cu ideea de disc de vinil. Fondată în 1932 la București, această casă de discuri a trecut prin monarhie, comunism, tranziție postdecembristă și, mai recent, prin opt ani de insolvență – pentru a reveni, la începutul lui 2026, cu planuri noi de reeditări din propriul catalog istoric. Povestea Electrecord este, de fapt, povestea industriei muzicale românești în secolul XX.
Cum a apărut prima casă de discuri românească
Electrecord a luat naștere în 1932, când negustorul Nathan Mischonzniki a cumpărat echipamente second-hand din Germania și le-a transformat într-o fabrică de discuri la București. Până în 1937, compania nu avea un studio propriu: discurile erau multiplicate după matrițe aduse din străinătate, iar înregistrările românești se făceau la casa germană Kristall. În octombrie 1934 a fost presat primul disc produs efectiv pe teritoriul României, iar trei ani mai târziu a fost inaugurat și primul studio de înregistrări audio din țară.
Spre finalul anilor ’30, afacerea prinsese deja contur: Electrecord vindea anual circa 70.000 de discuri, iar printre clienți se aflau radioul public, Ministerul Propagandei și Societatea Compozitorilor Români.
Naționalizarea și monopolul de stat
În 1948, firma a fost confiscată de stat și transformată în monopol absolut pe piața discului românesc – statut pe care l-a păstrat timp de peste patru decenii. Tehnologia a fost modernizată, iar în 1956 a început producția pe scară largă. Primele discuri de vinil au apărut în același deceniu, iar din 1967 Electrecord a trecut definitiv la vinil, folosind o metodă de pseudo-stereo. Primele discuri cu sunet stereo real au ajuns pe piață în 1973.
Electrecord în anii ’80: cifre de milioane și catalog eclectic
Deceniul opt a fost, probabil, perioada de glorie a brandului. Tirajele anuale ajungeau la 6–7 milioane de exemplare, unele discuri fiind presate și cu versiuni ale versurilor traduse în limba engleză, pentru piața de export. În 1983, linia de producție a fost modernizată cu echipamente aduse din Suedia, iar casetele audio au început să completeze oferta de viniluri.
Catalogul Electrecord din acea vreme era surprinzător de larg: muzică populară și lăutărească, jazz, muzică clasică și, nu în ultimul rând, rock românesc. Trupe precum Phoenix sau Iris și-au lansat o parte din materialul discografic chiar sub acest brand, alături de nume importante ale muzicii ușoare și clasice românești. Pentru că Electrecord era, practic, singura poartă legală către un disc propriu, orice artist român care voia să fie „pe vinil” trecea, cel puțin o dată în carieră, prin studiourile casei.
Anii ’90: de la monopol la concurență liberă
Căderea regimului comunist a adus și pierderea statutului privilegiat al Electrecord. Din 1990, pe piață au apărut case de discuri private, iar formatul CD a început să înlocuiască rapid vinilul. Electrecord a devenit societate pe acțiuni în 1991, dar cea mai mare parte a materialului lansat în acest deceniu a constat în compilații de tip „best of” și reeditări remasterizate ale catalogului vechi, nu în producții noi.
Spre 1996, producția a stagnat aproape complet din lipsă de cerere. Compania a fost salvată în 1998 printr-o soluție dureroasă: echipamentele de presare au fost vândute unei firme britanice pentru 40.000 de dolari, iar clădirea fabricii a fost și ea vândută. Banii obținuți au finanțat un nou studio de înregistrări, iar activitatea s-a reorientat spre reeditări și producții noi, cu CD-uri presate în Românie, Ungaria sau Anglia.
Privatizare, insolvență și renașterea din 2026
În 2003, angajații au cumpărat de la stat un pachet majoritar de 59,76% din acțiuni, Electrecord devenind astfel o companie controlată intern. Brandul a continuat să existe discret în anii 2000 și 2010, cu lansări punctuale, însă concurența platformelor digitale de streaming a lovit greu un model de afaceri construit pe vânzarea de suporturi fizice. În ianuarie 2018, Electrecord a intrat în insolvență.
Opt ani mai târziu, la începutul lui 2026, Tribunalul București a confirmat ieșirea companiei din insolvență. Noul acționar majoritar este arhitectul Vasile George Cristescu, care a început în 2022 să răscumpere creanțele creditorilor și a convertit, în vara lui 2025, o creanță de peste 2,4 milioane de lei în acțiuni – operațiune înregistrată oficial la Registrul Comerțului în septembrie 2025[1][2]. Potrivit datelor financiare citate de presa economică, în primele nouă luni din 2025 Electrecord a raportat un profit net de circa 321.000 de lei, în creștere cu aproape 15% față de aceeași perioadă din 2024, veniturile din redevențe rămânând principala sursă de încasări.
Noua conducere a anunțat deja reeditări din catalogul istoric al casei, alături de producții noi semnate de artiști precum Monica Anghel, Aurelian Temișan sau Bella Santiago. Planurile concrete pentru 2026 sunt încă în lucru, pe fondul ultimelor formalități administrative rămase după închiderea procedurii de insolvență[2].
De ce contează povestea Electrecord
Dincolo de cifre și proceduri juridice, Electrecord rămâne arhiva sonoră a unei țări: pe matrițele sale s-au imprimat vocile muzicii populare, hiturile muzicii ușoare de la Mamaia și primele discuri ale rockului românesc de dinainte de ’90. Faptul că brandul supraviețuiește, fie și printr-o renaștere modestă, înseamnă că acel catalog – mii de ore de muzică românească – are, în continuare, șansa de a ajunge la generații noi de ascultători, fie pe vinil retro, fie pe platformele digitale de astăzi.
Surse:
[1] Economica.net – Un brand românesc de legendă renaște
[2] Profit.ro – Brand celebru românesc revine în forță pe piață
[3] Wikipedia – Electrecord
