Pe la mijlocul anilor ’70, într-un Cluj în care sintetizatoarele occidentale erau un lux imposibil de procurat, un tânăr pasionat de electronică reușea o performanță aproape incredibilă: construia, singur, sunetul unei trupe întregi. Rodion G.A. nu era doar numele unei formații, ci și pseudonimul lui Rodion Ladislau Roșca, omul care avea să fie numit decenii mai târziu, de presa britanică, „superstarul pierdut al României lui Ceaușescu”.
Un reparator de difuzoare care a inventat un sintetizator din chitară
Rodion Roșca s-a născut în 1953 și, în adolescență, în perioada de relativă deschidere dintre 1965 și 1972, și-a adunat o colecție de discuri occidentale atât de impresionantă încât prietenii l-au poreclit „The King of Records”. Lucra ca specialist în detectoscopie radiologică industrială și, în timpul liber, repara difuzoare și aparatură audio — meserie care i-a dat exact cunoștințele tehnice de care avea nevoie pentru ce urma să facă.
Pentru că un sintetizator adevărat era, în România comunistă, pur și simplu inaccesibil, Roșca și-a construit propriul sunet „electronic” dintr-o chitară distorsionată, trecută prin flanger și ecou, completată cu o orgă de jucărie. Rezultatul semăna, pe bandă, cu o mașinărie futuristă, deși instrumentele erau improvizate. Înregistra totul pe un magnetofon Tesla cu două bobine, din 1975, iar majoritatea vocilor de pe piese erau tot ale lui, obținute prin supraimprimare. Nu întâmplător avea să se autodefinească drept „prima trupă-formată-dintr-un-singur-om din România”.
De unde vine numele „G.A.”
Trupa a prins formă spre finalul anilor ’70, când Rodion a fost susținut de doi colegi din Gherla, Gicu Fărcaș (bas și tobe) și Adrian Căpraru (chitară) — inițialele lor au dat numele „G.A.” Varianta inițială a numelui trupei fusese, se pare, Fort, înainte ca cei trei să aleagă formula care a rămas în istoria rock-ului românesc.
Hituri la radio, cenzură pe versuri și un album care nu a apărut niciodată
În plină epocă a Tezelor din iulie 1971, orice concert public avea nevoie de avizul unui comitet cultural, care verifica și traducea versurile, cenzurând cuvintele englezești. Roșca a povestit mai târziu că nu a folosit niciodată versuri anti-regim, din grijă pentru siguranța mamei sale. Cu toate acestea, câteva piese ale trupei au ajuns pe compilația oficială „Formații Rock Vol. 5”, lansată de casa de discuri de stat Electrecord, și au fost difuzate ca single-uri destinate exclusiv radioului — unele dintre ele ajungând, spune Rodion, pe primul loc în audiențele posturilor locale. Paradoxal, un album propriu nu a apărut niciodată în acei ani. Trupa a mai compus muzică pentru filmul SF „Delta Space Mission” și pentru Opera Națională Română, semn că sunetul ei neobișnuit era remarcat dincolo de scena rock.
Tăcerea de 25 de ani
Ultimele concerte ale lui Rodion G.A. au avut loc spre finalul anilor ’80, la festivaluri de pe litoral precum cel de la Mangalia. În 1989, mama lui a murit, iar Roșca s-a retras complet din muzică, descurajat deopotrivă de durere și de lipsa oricărui beneficiu material din activitatea muzicală de până atunci. Avea să recunoască, ani mai târziu, că oprirea a fost „una dintre cele mai mari greșeli din viața mea” — dar aveau să treacă aproape un sfert de secol până la un nou capitol.
Redescoperirea: de la casetele uitate la scena underground londoneză
Povestea lui Rodion G.A. a luat o turnură neașteptată în jurul anului 2013, când bloggerul Sorin Luca și colectivul Future Nuggets au recuperat benzile vechi și au început să le publice online. Interesul internațional a venit rapid: a urmat albumul de debut, „The Lost Tapes”, lansat de casa britanică de specialitate Strut Records, iar publicația muzicală The Quietus a descris materialul drept una dintre cele mai îndrăznețe descoperiri muzicale ale momentului, cu atât mai remarcabilă cu cât fusese înregistrată în plină cenzură comunistă.
Rodion G.A. a susținut apoi concerte și ateliere la București, Berlin și Moscova, iar în 2014 a cântat la celebrul club londonez Cafe OTO. Patru ani mai târziu, în noiembrie 2018, a revenit în Marea Britanie pentru un concert la The Horse Hospital din Londra.
„Superstarul pierdut al României lui Ceaușescu”
Momentul de vârf al recunoașterii internaționale a venit printr-un amplu reportaj semnat de criticul muzical Michael Hann în The Guardian, care l-a descris pe Rodion drept „superstarul pierdut al României lui Ceaușescu”. Articolul sublinia exact ce făcea muzica lui Rodion G.A. să sune diferit de orice altceva din rock-ul românesc al epocii: un amestec de progresiv, pop, psihedelic, metal și experiment electronic, toate într-o singură piesă, obținut cu mijloace complet improvizate și autodidacte.
De ce mai contează azi povestea lui Rodion G.A.
Dincolo de curiozitatea biografică, cazul Rodion G.A. spune ceva esențial despre muzica românească din spatele Cortinei de Fier: lipsa accesului la instrumente și tehnologie occidentală nu a blocat creativitatea, ci a forțat-o spre soluții ingenioase, uneori mai originale decât ar fi fost varianta „oficială”. Patru decenii mai târziu, un sintetizator fals construit dintr-o chitară și o orgă de jucărie, într-o cameră din Cluj, a ajuns să fie ascultat și aplaudat pe scenele din Londra — o demonstrație că muzica electronică și experimentală românească are o istorie mult mai veche și mai interesantă decât lasă să se creadă topurile occidentale.
Surse: Vice România, Institutul Cultural Român și Actual de Cluj (cu referire la reportajul The Guardian).
