Mult înainte ca MTV sau festivalurile de muzică electronică să umple verile tinerilor, România comunistă avea propriul ei fenomen de rock progresiv românesc: trupa Sfinx. Formată la București, Sfinx a reușit performanța de a cânta mitologie dacică pe vinil, într-o perioadă în care cenzura verifica fiecare text și fiecare sunet venit din Occident. Povestea ei rămâne una dintre cele mai spectaculoase din muzica ușoară și rock-ul românesc al anilor ’70-’80.
Cum a apărut Sfinx: de la coveruri după Beatles la identitate proprie
Trupa a luat naștere în 1963, la inițiativa cântărețului și chitaristului Octav Zemlicka, sub numele Sfinx — cuvântul românesc pentru celebra statuie egipteană. La început, formația cânta în stil beat, cu influențe puternice din The Beatles, Jimi Hendrix și The Doors, așa cum se obișnuia în cluburile și cenaclurile studențești din București ale acelor ani.
Abia spre sfârșitul anilor ’60, odată cu valul internațional de rock progresiv, Sfinx a început să își caute un sunet propriu, renunțând treptat la coveruri în favoarea compozițiilor originale.
Dan Andrei Aldea și transformarea Sfinx într-o trupă de rock progresiv românesc
Momentul de cotitură a venit în jurul anului 1969, când Dan Andrei Aldea — multiinstrumentist, chitarist, claviaturist și unul dintre cei mai apreciați instrumentiști din rock-ul românesc — a preluat conducerea artistică a trupei. Alături de el au cântat, de-a lungul anilor, basistul Corneliu „Bibi” Ionescu (singurul membru care a rămas în formație până la destrămarea ei), bateriștii Marian Toroimac și Mihai „Mișu” Cernea, chitaristul Dan Bădulescu, claviaturiștii Nicolae „Nicu” Enache și Idu Barbu, precum și, mai târziu, vocalistul și chitaristul Sorin Chifiriuc.
Sub conducerea lui Aldea, Sfinx s-a îndepărtat de formula beat și a îmbrățișat un rock progresiv cu accente simfonice și, pe alocuri, influențe folclorice românești. Albumul de debut, „Lume albă” (1975), a fost primit excelent atât de public, cât și de critică, și este considerat astăzi unul dintre reperele rock-ului progresiv din Europa de Est.
Mitologia dacică pe vinil, într-o Românie comunistă
Punctul culminant al carierei trupei a fost albumul conceptual „Zalmoxe” (1978), cu versuri semnate de poetul Alexandru Basarab, inspirate din mitologia dacică și din figura zeului Zalmoxis. Gândit inițial ca album dublu, „Zalmoxe” a fost amânat trei ani de cenzura comunistă și a apărut în cele din urmă într-o variantă restrânsă, pe un singur disc. Abia în 1993 a fost reeditat pe CD, în forma extinsă, cu piese bonus care au arătat fanilor cât de ambițios fusese proiectul original.
Evadarea din 1981 și sfârșitul unei epoci
În 1981, în timpul unui turneu în cluburile de noapte din Belgia, Dan Andrei Aldea a decis să nu se mai întoarcă în România și a cerut azil politic. S-a stabilit la München, unde și-a construit propriul studio și a lucrat ca producător, aranjor și instrumentist de sesiune pentru numeroase proiecte muzicale germane. Nu a mai revenit în țară nici după Revoluția din 1989.
Plecarea liderului ei a lovit profund trupa. Spre finalul anilor ’80, componența Sfinx s-a schimbat frecvent, iar muzica s-a orientat spre un sunet mai comercial, cu influențe new wave — direcție vizibilă pe albumul din 1984, cunoscut printre fani drept „Albumul albastru”.
Ce a rămas din Sfinx: discuri, amintiri și Sfinx Experience
După 1989, trupa s-a despărțit în două direcții: Corneliu „Bibi” Ionescu a păstrat numele Sfinx, în timp ce Mihai „Mișu” Cernea a format proiectul Sfinx Experience, care continuă să concerteze și astăzi, cu o formulă reînnoită, păstrând vie moștenirea muzicală a trupei originale.
Dan Andrei Aldea s-a stins din viață la 18 ianuarie 2020, la vârsta de 69 de ani. Vestea morții sale a fost anunțată public de muzicianul Nicu Alifantis, care l-a numit „marele muzician Dan Andrei Aldea”. Corneliu Ionescu, celălalt pilon al formației, a decedat în 2022.
Chiar și fără formația originală pe scenă, piese precum „Îmi place muzica” sau „Focuri vii” au rămas repere ale rock-ului românesc, alături de Phoenix, în topul celor mai influente trupe ale generației ’70-’80. Pentru fanii muzicii retro românești, redescoperirea albumelor „Lume albă” și „Zalmoxe” este o incursiune directă într-o perioadă în care rock-ul progresiv și mitologia românească s-au întâlnit, sfidând cenzura, pe un disc de vinil.
Surse: Wikipedia – Sfinx (band), Wikipedia – Dan Andrei Aldea, Observator News.
